results_top_banner

Contextul pentru: Dor

Cuvintele înainte de "Dor" ( ~ Dor):

acela, același, aducă, aprig, astea, așa, atâta, bată, ca, care, , cât, ce, crudul, cu, cuvântul, cuvintele, de, din, dorul, dorule, dorului, duc, după, era, este, face, făcea, fie, fiecărui, foarte, fost, gingaș, hoinarul, ieste, în, înseamnă, întâlnit, la, ma, mai, mare, , măi, meu, mie, mine, mult, naibii, niciun, nopții, nostru, nouă, nu, of, pana, pe, port, prea, primul, purtat, secundele, simt, singur, strâns, sufletului, și, știe, tare, tău, tine, verde, vină, vine, vreun, zilele

Cuvinte după "Dor" (Dor ~ ):

acele, adânc, adun, am, atât, ca, când, cât, ce, cel, copleșit, cu, cuprinzi, curat, dar, de, dinții, doar, dorul, după, fără, frumos, greu, inima, îmi, împlântă, împletit, în, încet, îți, la, ma, mai, man, mare, , măcinat, măi, mereu, mie, mult, nebun, necunoscut, nesfârșit, nespus, nestins, nici, nopțile, nu, ochii, oglinzii, patului, pe, pentru, picioarele, pierdute, plângând, pribeag, prin, sa, , se, sentimentele, sfânt, stelele, suspina, și, șoptit, tare, toate, ucigător, uneori, visele, voi, voind

Cuvinte apropiate de "Dor":

abanos, acelea, adă, adânci, ador, agite, al, albastră, albiră, alină, alo, alți, aminti, amintiri, Apolodor, apropii, ard, armonia, arunci, astâmpăr, atrase, balenă, baluri, bântuie, bântuiți, bis, bucurie, căpătat, cărare, cărunt, cătau, câteodată, cerneală, chin, cinste, ciorbă, cite, clătite, cleștar, coastă, coaste, corăbii, culcam, cuprindă, cuprins, cuprinși, dealul, dedesubturile, dejunul, descopere, dezmierdare, diseară, dubii, ducă, duios, dungi, duș, ecou, erodat, figura, fosta, fraților, furată, gașca, gălăgie, gloanțele, glorii, greutăți, haioase, hiene, hodinesc, implor, Ionele, îmbătrânind, închina, înec, îngână, înserarea, întâlneam, întâmpinat, jale, jele, lacrima, Laura, lăcată, lăutar, lăută, leagăn, legănam, luncă, luptele, macină, maică, majordom, maluri, mamă, maria, măicuță, măsea, mândre, mândri, mânioasă, melodia, melodii, melodiilor, meritat, mina, mistui, mistuiți, moții, murii, muzică, nălucă, neînfricat, nemuritori, nerostit, nesfârșite, nițel, obez, obișnuit, obișnuită, obosesc, ofilesc, ogradă, omenie, organele, oricui, pădurile, părăsesc, părinți, pășesc, păzi, petrecute, pietre, piscuri, pivniță, plăceau, plecata, pocăit, poci, poeziile, pripi, priveai, puișorul, răni, rănile, regăsești, revarsă, saltă, sărutarea, scutură, semnal, sfârșesc, silă, simțiți, slute, spânzura, spânzură, spinării, spunei, stătea, strigăte, suflat, sunam, suspinat, șira, șoapta, șopteai, șoptește, șopti, șoptiri, taina, tango, taxa, tăticul, tânjește, toamnei, topești, topim, trântesc, tresar, trezirile, tristețe, truditului, ture, ucid, umflate, unda, underground, unison, uscam, uscați, valurilor, vestitul, viciul, vocea, vremurile, zări, zăvor, zor

Cuvinte în context mai larg:

adiind, aerului, afecta, ahotnici, alintăm, anchetele, apuse, araba, arșiță, așezării, așterneai, băusem, bidon, biscuiți, borna, bracuri, buhnă, catat, căzător, cântător, cheltuiți, chinezării, ciclon, ciobanilor, cireșii, claritate, claustrofobă, clientele, clintesc, coafură, coapsa, colonialist, contemporană, copilașii, copilăroase, copilele, coreeană, costumați, craniana, cuprindeam, damasc, dăruiri, despărțitor, dezechilibrat, dezgheți, dezgolești, dimprejurul, distilării, ecologice, entuziasmați, explorator, fabricii, fagului, fantasticul, fășii, ferici, filtreze, finețea, Francisco, fugând, furară, Gândind, ghidează, gondoletă, grajdul, grajdului, grațioase, grâușor, griș, grosul, haiduceasca, Halloween, Hera, hoinărim, hulpav, idealiști, impozitul, indiciile, inelar, infanterie, instabila, iubirilor, Ivan, izolez, încrustează, îndărăt, îndeplinești, îndulceau, înfior, îngropam, junghiat, kilu, lăudam, leacurile, lecuiește, locală, lopătarul, lunca, mamoș, Marx, mâncasem, memorat, mimat, mirii, Miron, molcomitor, molecula, monitoare, movului, mustăcios, mușchiul, mușunoaie, neașteptat, nebunatice, necontrolat, nefăcute, neființei, nege, neînfrântă, ninsa, obcina, oșenilor, pajiștea, paradele, paradise, pământești, pătimașă, pătimind, pândar, picurat, pieptarul, piepteni, pirate, porumbițo, poteri, prăsilă, pribeagă, pricepută, privisem, propagare, pruncia, publice, rănească, răzor, regiunea, renegi, responsabili, sălcioară, sărează, scumpiți, semnam, sentimentelor, sfida, sirepului, slăbiți, slutul, snopesc, spanac, spumege, străinătății, străvechea, stropea, strugurul, succedem, suflată, suflecăm, susținând, șalele, șevalet, șezători, șoptire, șoselele, șovăitor, temător, tiradă, tomurilor, totalitară, tremurul, tulburare, tulburele, uleiul, umbri, urnește, usturoi, vântoasele, vergină, veteranul, vibrat, vifore, viforniță, vintul, viorilor, virtuți, votu, zăbovi, zideam, zloată, zurgălău, zvâcnind, zvârcolesc

Alte limbi:

ar az bg cs de el en_gb en_us eo es fa fi fr hi hr hu id it ja ko kk nl pl pt_br ro ru sk sq sr sv sw tr uk zh_hans

Ceva lipsește sau nu funcționează?
Contactați-ne!

Vă place acest dicționar? Dati share si lăsați un like: Like us on Facebook

results_after_content